Evenimente la Restaurant La Bordei

Dreasă tracică din năvod – rețetă din Troia

făină de mei, biban, pătrunjel, morcov, unt, smântână – 400 ml

Ești pregătit să te lași purtat pe meleagurile Traciei? Haide și-ncearcă o dreasă cum numai cu mii de ani în urmă o puteai încerca! Încă de pe vremea când triburile tracilor băteau la poarta Troiei, când trăiau în armonie și până să înceapă celebrul război troian, s-a născut o rețetă culinară care te face să te lingi pe degete.
Noroc că a fost transmisă din generație în generație, pentr că așa noi am dat de acea rețetă și am adus-o în restaurantul La Bordei.
Aici, ți-o preparăm cu multă pricepere, încât te unge pe suflet și pe gât în același timp. Este acea dreasă tracică unică de biban proaspăt prins cu năvodul, aromată cu făină de mei, pătrunjel, țelină și lămâie. Vai de noi, ce bună e! Pentru ca gustul ei să fie desăvârșit, rețeta ne-a cerut să adăugăm și cel mai gras unt pe care îl putem găsi, cu smântână proaspătă de vacă dolofană. Așa că, ce puteam face? Am păstrat rețeta intactă, așa cum am găsit-o în negura timpului, și vrem să vii și tu să o încerci să ne spui ce părere ai.
Și bine am făcut că am păstrat-o! Ne-a ieșit o ciorbă delicioasă, cum numai și numai La Bordei o poți gusta. Cât timp mănânci, închide ochii și simte-te ca-n mijlocul naturii, pe malul unui lac, în timp ce lângă tine triburile de traci pescuiesc cu nesaț bibani și îi prepară cu meșteșug la foc pe lemne, în blide de lut.

20 lei